De ce să citești Biblia?

Biblia_00000Este o întrebare simplă și, în același timp, o întrebare legitimă. Trăim vremuri când oamenii nu mai citesc cărți, generațiile tinere nu mai sunt atrase de lecturi. Cele mai multe informații sunt obținute în grabă, după o căutare superficială pe internet. Ne lipsește motivația de a cerceta și discerne sursele credibile de cele care induc în eroare. Oamenii pot fi cu ușurință manipulați, înșelați, devin victimele unor interese obscure și necinstite, iar de cele mai multe ori adevărul nu contează. Dacă falsul este expus în cuvinte meșteșugite, bine alese, este suficient ca cititorul să-i acorde credit și, mai ales, să devină unul dintre promotori. Nu o singură dată am întâlnit persoane care au preluat o anumită informație din mediul virtual și au distribuit-o mai departe prietenilor pe Facebook. Dacă și-ar fi făcut puțin mai mult timp să verifice sursele informației, ar fi descoperit imediat falsul. Dar cui îi mai pasă atât de mult dacă o știre este adevărată sau fabricată? Este suficient să strecori câteva elemente scandaloase, picante, unele detalii credibile și ai captat atenția multor naivi sau amatori de scandal și intrigi.

Dintr-o știre transmisă de Mediafax la finele anului 2015 aflăm că Google a publicat un top al celor mai populare căutări efectuate de români pe motorul Google în 2015. Astfel, conform rezultatelor publicate, Simona Halep, Elena Udrea, Dacian Cioloș, tragedia din Colectiv, bacalaureatul, Dumnezeu și Isis s-au numărat printre cei mai căutați termeni pe motorul online Google. Înțeleg interesul pentru performanțele cunoscutei tenismene Simona Halep. De asemenea, sunt justificate și căutările cu privire la tragedia din Colectiv. Admit că ororile comise de ISIS au șocat și stârnit, deopotrivă,  interesul multor internauți. Am rezerve, ce-i drept, cu privire la interesul românilor pentru Elena Udrea și Dacian Cioloș… Dar Dumnezeu?…

Ce răspunsuri se așteaptă să găsească cei ce-L caută pe Dumnezeu pe internet? Din primele rezultate afișate de Google găsim răspunsuri la două întrebări esențiale: “Cine este Dumnezeu?” și “Există Dumnezeu?” Nu comentez acuratețea informațiilor oferite de site-urile listate de Google pe prima pagină. Mă întreb însă de ce este mai simplu pentru unele persoane să caute informații despre Dumnezeu în mediul virtual? Cum vor ști dacă răspunsurile sunt corecte? Există un risc real să-și dezvolte idei și percepții false despre Dumnezeu accesând surse îndoielnice. Este de apreciat interesul în sine, pentru Dumnezeu. Dar unde este mai indicat să cauți atunci când vrei să afli mai multe despre El?

Aici ajungem la întrebarea de mai sus: “De ce să citești Biblia?”. Aș putea trece în revistă o multitudine de răspunsuri, pe unele le voi relua în alte ocazii. Însă când vrei să afli mai multe despre Dumnezeu, Biblia reprezintă singura sursă credibilă care ți-L poate face cunoscut pe El, Creatorul tău. De altfel, Biblia răspunde la multe întrebări existențiale de genul: “De unde vin?”, “Cine sunt?”, “Există Dumnezeu?”, “Există viață după moarte?”, “Cum îmi pot mântui sufletul?”, “Cum îl pot găsi pe Dumnezeu?”. Înainte de a formula multe alte răspunsuri și de a te motiva să citești Biblia, îți voi prezenta direct argumentele Bibliei însăși. Iată de ce este bine să citești Scriptura:

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” – Psalmul 119:105

“Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” – Ioan.5:39

“Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”  -Ioan 17:3

“Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu și crezând, să aveți viața în Numele Lui.” – Ioan 20:30,31

“Și tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” – Romani 15:4

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” – 2 Timotei 3:16, 17

Advertisements