Despre cer și ceruri…

shutterstock_262243433“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Geneza 1:1

Încă de la începutul existenței sale omul a privit cerul cu fascinație și teamă. În trecutul religios al popoarelor cerul a ocupat un loc predominant în credința oamenilor, religiozitatea fiindu-le deseori influențată de percepția lor cu privire la cer. Prea departe, greu de înțeles și de cercetat, cerul a fost asociat cel mai frecvent cu sălașul zeilor în accepțiunea mai multor mitologii si religii din lume. În religia mesopotamiană, Anu reprezenta zeul sumerian al cerului. În mitologia egipteană ne este cunoscută Nut, zeița cerului. Uranus a fost zeul primordial al cerului în mitologia greacă. De altfel, chiar grecescul “ouranos” înseamnă “cer” sau “rai” și este unul dintre cuvintele importante pentru “cer” întâlnite în Scriptură. Despre zeii olimpieni se credea că trăiesc pe vârful celui mai mare munte din Grecia, Muntele Olimp. De-acolo, de deasupra norilor, ei influențau și cârmuiau destinele oamenilor.

În mitologiile antice cerul a mai fost asociat, de asemenea, cu paradisul. În Egipt, spre exemplu, în timpul dinastiilor Imperiului Vechi, existența postumă în ceruri reprezenta privilegiul regilor. Mai târziu, în timpul Imperiului de Mijloc chiar și cei săraci puteau ajunge în cer după moarte. “Câmpul Trestiilor” și “Câmpul Ofrandelor” erau versiuni ale paradisului în care ajungeau cei care în timpul vieții au făcut binele și s-au ferit de rău. “Câmpul Ofrandelor” era localizat în vestul cerului (constelația Orion), iar “Câmpul Trestiilor” era localizat în partea de est a cerului. În aproape toate culturile cerul era asociat cu paradisul, locul unde defuncții – cei inocenți, buni, drepți, dar și vitejii – erau răsplătiți cu o stare de liniște sublimă, de fericire, eliberați de vicisitudinile și grijile vieții.   

Interesul pentru cer s-a manifestat și din altă perspectivă – cea a dorinței de a cunoaște viitorul. Astrologia era cunoscută încă din vremea Mesopotamiei. Încă din cele mai vechi timpuri s-a încercat stabilirea unei legături între evenimentele astrale și destinele oamenilor. De-alungul istoriei, astrologia a cunoscut o dezvoltare amplă, fiind ridicată chiar la rang de știință în perioada elenistică și, ulterior, în epoca imperială romană.

Cum privim cerul astăzi, în timpurile moderne, când dispunem de atât de multe informații și cunoștințe avansate? În prezent știm să facem distincția între troposferă, stratosferă, mezosferă, cunoaștem dinamica fenomenelor meteo, știm că în formațiunile noroase de pretutindeni nu se ascund entități divine. Înțelegem manifestările extreme ale naturii și nu le atribuim răzbunării zeilor. Omul a reușit în sfârșit perfomanța de a păși pe Lună, de a trimite în spațiu sateliți și sonde pentru explorarea planetelor din sistemul nostru solar și nu numai. Zeci de sateliți au fost plasați pe orbita planetei Marte, au fost trimise rovere și vehicule spațiale să studieze planeta roșie. Chiar dacă multe dintre misiuni au eșuat, altele, mai ales cele recente, au avut un real succes. NASA oferă frecvent detalii uimitoare despre sistemul nostru solar, dar și despre galaxia noastră sau chiar galaxiile îndepărtate. Capacitatea Telescopului Spațial Hubble a doborât record după record în ce privește distanța până la cea mai îndepărtată galaxie văzută vreodată în univers.

Însă, cu cât descoperim mai multe despre univers, cu atât suntem mai intrigați și persistăm în aceleași dileme existențiale: Suntem singuri în univers? Mai există vreo altă inteligență pe vreo planetă dintr-o galaxie îndepărtată? Mai sunt planete cu resursele necesare vieții, asemenea Pământului? Unde este Dumnezeu? Universul a fost creat cu adevărat de El? Cum a apărut universul?

Yuri Gagarin a spus la un moment dat: “Am călătorit în spațiu și nu l-am văzut pe Dumnezeu acolo.” Astrofizicianul Alex Filippenko a declarat în urmă cu câțiva ani că “Universul nostru nu a fost creat de o mână divină, ci de legile fizicii.” Cunoscutul om de știință Stephen Hawking a declarat într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mondo că “știința oferă o explicație mult mai convingătoare pentru originile Universului, iar religia nu este compatibilă cu datele științifice. Înainte să înțelegem știința, era normal să credem că Dumnezeu a creat Universul. Dacă Dumnezeu ar exista, am şti tot ce ştie Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu există”.

Cunoașterea universului ne ajută astăzi să-L descoperim mai mult pe Dumnezeu sau, dimpotrivă, ne înstrăinează de El? Ne insuflă credință sau scepticism? Biblia ne vorbește foarte mult despre cer și univers. Nu întâmplător primele cuvinte cu care începe Cartea Cărților sunt: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1) La origine, acest adevăr a fost enunțat într-o lume dominată de sistemele religioase politeiste. Dumnezeu se revela prin Cuvântul Său generației de oameni din acele vremuri drept Creatorul întregului univers. Același adevăr a străbătut veacurile până în timpurile omului modern care, din păcate, nu-L mai vede pe Dumnezeu în imensitatea universului infinit.

Ce ne spune Biblia despre cer și întregul univers? Am extras în acest sens o serie de pasaje – grupându-le în jurul unor idei fundamentale asupra cărora vom mai reveni pe parcurs:

  1. În primul rând aflăm că cerurile sunt creația lui Dumnezeu (Geneza 1:1; 2:1, 5; Exod 20:11; 31:17; 2 Regi 19:15; 1 Cronici 16:2; 2Cronici 2:12; Neemia 9:6; Psalm 8:3, 33:6; 96:5; 102:25; 115:15; 121:2; 124:8; 134:3; 136:5; 146:6; Proverbe 3:19; Proverbe 8:27; Isaia 37:16; 42:5; 44:24; 45:12; 48:13; 51:13; Ieremia 10:12; 32:17; 51:15; Zaharia 12:1; Evrei 1:10;) și îi aparțin în totalitate (Deuteronom 10:14; Psalm 89:11; 115:16;).
  2. Cerurile mărturisesc despre slava, dreptatea și măreția lui Dumnezeu (Psalm 19:1; 69:34; 89:5; 97:6)
  3. Cerul a fost folosit de Dumnezeu în mai multe rânduri ca un instrument al judecății Sale: Din cer s-a abătut potopul peste generația stricată de oameni din timpul lui Noe. (Geneza 6;17; 7:11; 8:2). Din cer s-a revărsat ploaia de foc și pucioasă peste orașele Sodoma și Gomora. (Geneza 19:24; Luca 17:29). Din cer a fost trimisă o parte din plăgile pentru judecata Egiptului în vremea lui Moise – ploaia de piatră și foc (Exod 9:22,23) și întunericul (Exod 10:21,22). Când a primit Legea în pustie, poporul Israel a fost avertizat că în cazul neascultării va fi pedepsit prin închiderea cerului “și n-ar mai fi ploaie” (Deuteronom 11:17; Hagai 1:10;). De asemenea, aflăm ca va veni o zi când judecata lui Dumnezeu se va manifesta la scară cosmică, “cerurile vor pieri ca un fum” (Isaia 51:6), vor fi făcute sul ca o carte (Isaia 34:4), puterile cerului vor fi clătinate (Isaia 13:13; Ioel 2:10; 3:16; Hagai 2:6; 2:21; Matei 24:29; Apocalipsa 6:13), iar într-un final vor fi distruse prin foc (2Petru 3:7, 10, 12) – fiind create ceruri noi și un pământ nou. (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).
  4. Cerul a fost și este o sursă de binecuvântare pentru oameni. Astfel, din cer vin roua și ploaia care udă pământul (Geneza 27:28; Zaharia 8:12), din cer a primit pâine poporul Israel în timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie (Exod 16:4, 35; Psalm 78:24; 105:40; Ioan 6:31);
  5. Cerul a fost teatrul unui război între Dumnezeu și oponenții Lui, îngerii căzuți (Isaia 14:12,13; Apocalipsa 12:7,8)
  6. Când israeliții au ajuns la Sinai, în cea de-a treia lună după ieșirea lor din Egipt (Exod 19:1), au fost atenționați de Dumnezeu ca nu cumva să urmeze practicile popoarelor păgâne, închinându-se la cer, la soare, lună și stele sau la întreaga oștire cerească. Avertizarea este urmată și de o explicație: “toate acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.” (Deuteronom 4:19). Iată deci scopul suprem pentru care au fost create toate acestea, să slujească tuturor oamenilor aflați sub cerul întreg, dar și să le vorbească despre măreția Creatorului – singurul Dumnezeu în cer și pe pământ (Deuteronom 4:39; 1Cronici 29:1);
  7. Cerul este locuința lui Dumnezeu (Psalm 115:3; 139:8; Eclesiastul 5:2), scaunul Lui de domnie (Matei 5:34; 23:22; Apocalipsa 4:2). Din cer s-a coborât Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, iar după și-a încheiat lucrarea pe pământ, împlinind Voia și Planul lui Dumnezeu, s-a înălțat la cer și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16:19; Luca 9:51; Ioan 3:13; 3:31; 6:33; 6:38; 6:50, 51; Fapte 1:2, 9; 7:55, 56; Evrei 9:24; 1Petru 3:22; ). Într-o zi, conform promisiunii Lui, Isus Cristos va reveni pentru a-și lua aleșii cu El în cer, unde le-a pregătit un loc (Fapte 1:11; 1Tesaloniceni 4:16).
  8. Cu toată imensitatea lui, întregul univers nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu (1Regi 8:27; 2Cronici 2:6; 6:18; )

Sergiu Posteucă

 

 

  

 

Eridu

Eridu (in cuneiforma: Nun.ki; in sumeriana: Eridu) reprezinta un vechi oras sumerian, cunoscut astazi sub numele Abu Sharain, localitate situata in Irak – la aproximativ 22 de kilometri sud de Nasiriya. Eridu este considerat ca fiind cel mai vechi oras din lume si cel mai vechi oras din sudul Mesopotamiei. Conform traditiei, Eridu ar reprezenta totodata locul unde s-a aflat gradina Edenului. Eridu a fost caminul lu “Adapa”, adica Adam in limba babiloniana. Inscriptiile babiloniene antice afirma ca “langa Eridu era o gradina, in care se afla un pom sacru, misterios, un pom al vietii, sadit de zei, ale carui radacini erau adanci, iar ramurile ajungeau pana la cer si era aparat de duhuri protectoare si nici un om nu putea intra”. Sapaturile arheologice au aratat ca regiunea Eridu era foarte populata in trecut, inca din cele mai indepartate timpuri ale istoriei.  Eridu a reprezentat un important centru comercial, dar si religios – vestigiile scoase la suprafata demonstrand acest lucru.