Despre cer și ceruri…

shutterstock_262243433“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Geneza 1:1

Încă de la începutul existenței sale omul a privit cerul cu fascinație și teamă. În trecutul religios al popoarelor cerul a ocupat un loc predominant în credința oamenilor, religiozitatea fiindu-le deseori influențată de percepția lor cu privire la cer. Prea departe, greu de înțeles și de cercetat, cerul a fost asociat cel mai frecvent cu sălașul zeilor în accepțiunea mai multor mitologii si religii din lume. În religia mesopotamiană, Anu reprezenta zeul sumerian al cerului. În mitologia egipteană ne este cunoscută Nut, zeița cerului. Uranus a fost zeul primordial al cerului în mitologia greacă. De altfel, chiar grecescul “ouranos” înseamnă “cer” sau “rai” și este unul dintre cuvintele importante pentru “cer” întâlnite în Scriptură. Despre zeii olimpieni se credea că trăiesc pe vârful celui mai mare munte din Grecia, Muntele Olimp. De-acolo, de deasupra norilor, ei influențau și cârmuiau destinele oamenilor.

În mitologiile antice cerul a mai fost asociat, de asemenea, cu paradisul. În Egipt, spre exemplu, în timpul dinastiilor Imperiului Vechi, existența postumă în ceruri reprezenta privilegiul regilor. Mai târziu, în timpul Imperiului de Mijloc chiar și cei săraci puteau ajunge în cer după moarte. “Câmpul Trestiilor” și “Câmpul Ofrandelor” erau versiuni ale paradisului în care ajungeau cei care în timpul vieții au făcut binele și s-au ferit de rău. “Câmpul Ofrandelor” era localizat în vestul cerului (constelația Orion), iar “Câmpul Trestiilor” era localizat în partea de est a cerului. În aproape toate culturile cerul era asociat cu paradisul, locul unde defuncții – cei inocenți, buni, drepți, dar și vitejii – erau răsplătiți cu o stare de liniște sublimă, de fericire, eliberați de vicisitudinile și grijile vieții.   

Interesul pentru cer s-a manifestat și din altă perspectivă – cea a dorinței de a cunoaște viitorul. Astrologia era cunoscută încă din vremea Mesopotamiei. Încă din cele mai vechi timpuri s-a încercat stabilirea unei legături între evenimentele astrale și destinele oamenilor. De-alungul istoriei, astrologia a cunoscut o dezvoltare amplă, fiind ridicată chiar la rang de știință în perioada elenistică și, ulterior, în epoca imperială romană.

Cum privim cerul astăzi, în timpurile moderne, când dispunem de atât de multe informații și cunoștințe avansate? În prezent știm să facem distincția între troposferă, stratosferă, mezosferă, cunoaștem dinamica fenomenelor meteo, știm că în formațiunile noroase de pretutindeni nu se ascund entități divine. Înțelegem manifestările extreme ale naturii și nu le atribuim răzbunării zeilor. Omul a reușit în sfârșit perfomanța de a păși pe Lună, de a trimite în spațiu sateliți și sonde pentru explorarea planetelor din sistemul nostru solar și nu numai. Zeci de sateliți au fost plasați pe orbita planetei Marte, au fost trimise rovere și vehicule spațiale să studieze planeta roșie. Chiar dacă multe dintre misiuni au eșuat, altele, mai ales cele recente, au avut un real succes. NASA oferă frecvent detalii uimitoare despre sistemul nostru solar, dar și despre galaxia noastră sau chiar galaxiile îndepărtate. Capacitatea Telescopului Spațial Hubble a doborât record după record în ce privește distanța până la cea mai îndepărtată galaxie văzută vreodată în univers.

Însă, cu cât descoperim mai multe despre univers, cu atât suntem mai intrigați și persistăm în aceleași dileme existențiale: Suntem singuri în univers? Mai există vreo altă inteligență pe vreo planetă dintr-o galaxie îndepărtată? Mai sunt planete cu resursele necesare vieții, asemenea Pământului? Unde este Dumnezeu? Universul a fost creat cu adevărat de El? Cum a apărut universul?

Yuri Gagarin a spus la un moment dat: “Am călătorit în spațiu și nu l-am văzut pe Dumnezeu acolo.” Astrofizicianul Alex Filippenko a declarat în urmă cu câțiva ani că “Universul nostru nu a fost creat de o mână divină, ci de legile fizicii.” Cunoscutul om de știință Stephen Hawking a declarat într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mondo că “știința oferă o explicație mult mai convingătoare pentru originile Universului, iar religia nu este compatibilă cu datele științifice. Înainte să înțelegem știința, era normal să credem că Dumnezeu a creat Universul. Dacă Dumnezeu ar exista, am şti tot ce ştie Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu există”.

Cunoașterea universului ne ajută astăzi să-L descoperim mai mult pe Dumnezeu sau, dimpotrivă, ne înstrăinează de El? Ne insuflă credință sau scepticism? Biblia ne vorbește foarte mult despre cer și univers. Nu întâmplător primele cuvinte cu care începe Cartea Cărților sunt: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1) La origine, acest adevăr a fost enunțat într-o lume dominată de sistemele religioase politeiste. Dumnezeu se revela prin Cuvântul Său generației de oameni din acele vremuri drept Creatorul întregului univers. Același adevăr a străbătut veacurile până în timpurile omului modern care, din păcate, nu-L mai vede pe Dumnezeu în imensitatea universului infinit.

Ce ne spune Biblia despre cer și întregul univers? Am extras în acest sens o serie de pasaje – grupându-le în jurul unor idei fundamentale asupra cărora vom mai reveni pe parcurs:

  1. În primul rând aflăm că cerurile sunt creația lui Dumnezeu (Geneza 1:1; 2:1, 5; Exod 20:11; 31:17; 2 Regi 19:15; 1 Cronici 16:2; 2Cronici 2:12; Neemia 9:6; Psalm 8:3, 33:6; 96:5; 102:25; 115:15; 121:2; 124:8; 134:3; 136:5; 146:6; Proverbe 3:19; Proverbe 8:27; Isaia 37:16; 42:5; 44:24; 45:12; 48:13; 51:13; Ieremia 10:12; 32:17; 51:15; Zaharia 12:1; Evrei 1:10;) și îi aparțin în totalitate (Deuteronom 10:14; Psalm 89:11; 115:16;).
  2. Cerurile mărturisesc despre slava, dreptatea și măreția lui Dumnezeu (Psalm 19:1; 69:34; 89:5; 97:6)
  3. Cerul a fost folosit de Dumnezeu în mai multe rânduri ca un instrument al judecății Sale: Din cer s-a abătut potopul peste generația stricată de oameni din timpul lui Noe. (Geneza 6;17; 7:11; 8:2). Din cer s-a revărsat ploaia de foc și pucioasă peste orașele Sodoma și Gomora. (Geneza 19:24; Luca 17:29). Din cer a fost trimisă o parte din plăgile pentru judecata Egiptului în vremea lui Moise – ploaia de piatră și foc (Exod 9:22,23) și întunericul (Exod 10:21,22). Când a primit Legea în pustie, poporul Israel a fost avertizat că în cazul neascultării va fi pedepsit prin închiderea cerului “și n-ar mai fi ploaie” (Deuteronom 11:17; Hagai 1:10;). De asemenea, aflăm ca va veni o zi când judecata lui Dumnezeu se va manifesta la scară cosmică, “cerurile vor pieri ca un fum” (Isaia 51:6), vor fi făcute sul ca o carte (Isaia 34:4), puterile cerului vor fi clătinate (Isaia 13:13; Ioel 2:10; 3:16; Hagai 2:6; 2:21; Matei 24:29; Apocalipsa 6:13), iar într-un final vor fi distruse prin foc (2Petru 3:7, 10, 12) – fiind create ceruri noi și un pământ nou. (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).
  4. Cerul a fost și este o sursă de binecuvântare pentru oameni. Astfel, din cer vin roua și ploaia care udă pământul (Geneza 27:28; Zaharia 8:12), din cer a primit pâine poporul Israel în timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie (Exod 16:4, 35; Psalm 78:24; 105:40; Ioan 6:31);
  5. Cerul a fost teatrul unui război între Dumnezeu și oponenții Lui, îngerii căzuți (Isaia 14:12,13; Apocalipsa 12:7,8)
  6. Când israeliții au ajuns la Sinai, în cea de-a treia lună după ieșirea lor din Egipt (Exod 19:1), au fost atenționați de Dumnezeu ca nu cumva să urmeze practicile popoarelor păgâne, închinându-se la cer, la soare, lună și stele sau la întreaga oștire cerească. Avertizarea este urmată și de o explicație: “toate acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.” (Deuteronom 4:19). Iată deci scopul suprem pentru care au fost create toate acestea, să slujească tuturor oamenilor aflați sub cerul întreg, dar și să le vorbească despre măreția Creatorului – singurul Dumnezeu în cer și pe pământ (Deuteronom 4:39; 1Cronici 29:1);
  7. Cerul este locuința lui Dumnezeu (Psalm 115:3; 139:8; Eclesiastul 5:2), scaunul Lui de domnie (Matei 5:34; 23:22; Apocalipsa 4:2). Din cer s-a coborât Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, iar după și-a încheiat lucrarea pe pământ, împlinind Voia și Planul lui Dumnezeu, s-a înălțat la cer și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16:19; Luca 9:51; Ioan 3:13; 3:31; 6:33; 6:38; 6:50, 51; Fapte 1:2, 9; 7:55, 56; Evrei 9:24; 1Petru 3:22; ). Într-o zi, conform promisiunii Lui, Isus Cristos va reveni pentru a-și lua aleșii cu El în cer, unde le-a pregătit un loc (Fapte 1:11; 1Tesaloniceni 4:16).
  8. Cu toată imensitatea lui, întregul univers nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu (1Regi 8:27; 2Cronici 2:6; 6:18; )

Sergiu Posteucă

 

 

  

 

Advertisements

Geneza – Să o luăm cu începutul…

shutterstock_139362767“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” -Geneza 1:1

Imaginează-ți că te-ai fi născut într-o altă cultură religioasă, fără să ai nici o noțiune sau informație primară despre Dumnezeu. N-ai avut nici o tangență cu ideile creștinismului, persoana lui Isus Cristos îți este cu totul necunoscută. Pentru mulți dintre noi ar putea fi greu să ne imaginăm un astfel de context. Fie că suntem religioși sau non-religioși, nu ne sunt străine conceptele de bază ale creștinismului. Suntem familiarizați cu ideile despre Dumnezeu, Isus Hristos, Duhul Sfânt, biserică, păcat, moarte, înviere, judecata de apoi – chiar dacă pentru unii ar putea fi doar concepte vagi, chiar dacă mai confundăm credința cu tradițiile și superstițiile.

Dar dacă, așa cum spuneam, n-ai fi avut știință despre Dumnezeu și creștinism și, din “întâmplare”, ai fi descoperit Biblia? Care sunt primele informații pe care le-ai fi aflat de pe paginile Sfintelor Scripturi? Începând cu primele rânduri Dumnezeu ți se descoperă ca fiind Creatorul tău! Întreaga măreție a lui Dumnezeu, Puterea Sa creatoare și Suveranitatea Lui ni se relevă în cuvintele: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” – (Geneza 1:1). Orice om din această lume, indiferent de poziție socială, statut, apartenență religioasă – fie că este adept al religiei africane yoruba, budist, jainist, hindus sau musulman – citind pentru prima dată Biblia va afla un adevăr simplu, dar extrem de important și provocator: “Dumnezeu a creat cerurile și pământul”. Nu-mi imaginez un alt început al Scripturii…

Dacă te-ai întrebat vreodată cine este Dumnezeu, iată un prim răspuns! Poate că ai fost până astăzi destul de confuz cu privire la existența Sa. Poate provii dintr-o familie în care nu s-a vorbit prea mult despre El, singura tangență cu practicile religioase având loc cu prilejul unei nunți, a unei înmormântări… la Paște sau la Crăciun. Asemenea multora, poate ai considerat că religia, biserica și tradițiile ei sunt plictisitoare, demne de crezare pentru cei mai în vârstă, prea naivi sau slabi la minte. Poate nu ai fost interesat până acum de Dumnezeu, nici măcar n-ai crezut în existența Lui. Aceste cuvinte “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” sunt menite să-ți atragă atenția, să te scoată din starea de indiferență sau ignoranță și să te pună pe gânduri. Să te întrebi ce s-a întâmplat după acest început, ce a urmat? Ce legătură are viața mea, existența mea cu această afirmație? Sunt demne de crezare aceste cuvinte, pot fi verificate?  Ești dispus să afli continuarea? Vrei să afli mai multe – nu din auzite, nu din ce ți-au spus alții, nu din ce ai mai citit prin alte cărți – ci chiar din singura sursă autentică ce ți-L poate face cunoscut pe Dumnezeu: Biblia sau Sfânta Scriptură? Continuă să citești, descoperă Biblia! 

Tara NOD – locul pribegiei lui Cain

“Nod” (in ebraica: Eretz-Nod) a reprezentat o regiune la Est de Eden sau in fata Edenului (Genesa 4:16), fiind locul unde s-a stabilit Cain dupa ce a fost izgonit de Dumnezeu, dupa ce l-a omorat pe fratele sau Abel. Biblia spune: “Apoi, Cain a iesit din Fata Domnului si a locuit in tara Nod, la rasarit de Eden.” In ebraica, “nod” este radacina verbului “a umbla, a se deplasa incoace si incolo, a pribegi”, participiul acestuia fiind folosit in Genesa 4:14, unde Cain se plange ca va deveni “pribeag”. Din punct de vedere etimologic, numele localitatii explica stilul nomad de viata al lui Cain si al urmasilor sai. Nu se cunoaste locatia acestei regiuni. Numele nu mai apare in alta sursa decat in Biblie, dar contextul sugereaza ca  a fost o regiune in care omul trebuia sa duca o viata de nomad, asa cum gasim in cele mai multe parti ale Orientului Mijlociu. Genesa 4:17 relateaza ca dupa sosirea in tara Nod, nevasta lui Cain i-a nascut un fiu, Enoh – in numele caruia el a construit primul oras. Unii considera ca atunci cand Cain a sosit in tara Nod, aceasta era locuita si ca de aici si-ar fi luat o sotie. Pe baza acestei ipoteze, unii pretind ca Dumnezeu a creat si alti oameni in afara de Adam si Eva, altfel nu ar fi avut cum sa existe tara Nod si nici nu ar fi fost posibil sa-si i-a Cain o sotie de acolo. Insa cand Moise a mentionat numele acestei regiuni in Genesa 4, cel mai probabil trebuie inteles ca acest nume nu a fost dat pana cand Cain nu s-a mutat acolo. Acest lucru este in conconrdanta cu sensul termenului “Nod” (“ratacire”, “pribegie”) – care dupa toate probabilitatile a fost dat dupa ce Dumnezeu l-a blestemat pe Cain sa fie fugar pe pamant (Genesa 4:12).