Despre cer și ceruri…

shutterstock_262243433“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Geneza 1:1

Încă de la începutul existenței sale omul a privit cerul cu fascinație și teamă. În trecutul religios al popoarelor cerul a ocupat un loc predominant în credința oamenilor, religiozitatea fiindu-le deseori influențată de percepția lor cu privire la cer. Prea departe, greu de înțeles și de cercetat, cerul a fost asociat cel mai frecvent cu sălașul zeilor în accepțiunea mai multor mitologii si religii din lume. În religia mesopotamiană, Anu reprezenta zeul sumerian al cerului. În mitologia egipteană ne este cunoscută Nut, zeița cerului. Uranus a fost zeul primordial al cerului în mitologia greacă. De altfel, chiar grecescul “ouranos” înseamnă “cer” sau “rai” și este unul dintre cuvintele importante pentru “cer” întâlnite în Scriptură. Despre zeii olimpieni se credea că trăiesc pe vârful celui mai mare munte din Grecia, Muntele Olimp. De-acolo, de deasupra norilor, ei influențau și cârmuiau destinele oamenilor.

În mitologiile antice cerul a mai fost asociat, de asemenea, cu paradisul. În Egipt, spre exemplu, în timpul dinastiilor Imperiului Vechi, existența postumă în ceruri reprezenta privilegiul regilor. Mai târziu, în timpul Imperiului de Mijloc chiar și cei săraci puteau ajunge în cer după moarte. “Câmpul Trestiilor” și “Câmpul Ofrandelor” erau versiuni ale paradisului în care ajungeau cei care în timpul vieții au făcut binele și s-au ferit de rău. “Câmpul Ofrandelor” era localizat în vestul cerului (constelația Orion), iar “Câmpul Trestiilor” era localizat în partea de est a cerului. În aproape toate culturile cerul era asociat cu paradisul, locul unde defuncții – cei inocenți, buni, drepți, dar și vitejii – erau răsplătiți cu o stare de liniște sublimă, de fericire, eliberați de vicisitudinile și grijile vieții.   

Interesul pentru cer s-a manifestat și din altă perspectivă – cea a dorinței de a cunoaște viitorul. Astrologia era cunoscută încă din vremea Mesopotamiei. Încă din cele mai vechi timpuri s-a încercat stabilirea unei legături între evenimentele astrale și destinele oamenilor. De-alungul istoriei, astrologia a cunoscut o dezvoltare amplă, fiind ridicată chiar la rang de știință în perioada elenistică și, ulterior, în epoca imperială romană.

Cum privim cerul astăzi, în timpurile moderne, când dispunem de atât de multe informații și cunoștințe avansate? În prezent știm să facem distincția între troposferă, stratosferă, mezosferă, cunoaștem dinamica fenomenelor meteo, știm că în formațiunile noroase de pretutindeni nu se ascund entități divine. Înțelegem manifestările extreme ale naturii și nu le atribuim răzbunării zeilor. Omul a reușit în sfârșit perfomanța de a păși pe Lună, de a trimite în spațiu sateliți și sonde pentru explorarea planetelor din sistemul nostru solar și nu numai. Zeci de sateliți au fost plasați pe orbita planetei Marte, au fost trimise rovere și vehicule spațiale să studieze planeta roșie. Chiar dacă multe dintre misiuni au eșuat, altele, mai ales cele recente, au avut un real succes. NASA oferă frecvent detalii uimitoare despre sistemul nostru solar, dar și despre galaxia noastră sau chiar galaxiile îndepărtate. Capacitatea Telescopului Spațial Hubble a doborât record după record în ce privește distanța până la cea mai îndepărtată galaxie văzută vreodată în univers.

Însă, cu cât descoperim mai multe despre univers, cu atât suntem mai intrigați și persistăm în aceleași dileme existențiale: Suntem singuri în univers? Mai există vreo altă inteligență pe vreo planetă dintr-o galaxie îndepărtată? Mai sunt planete cu resursele necesare vieții, asemenea Pământului? Unde este Dumnezeu? Universul a fost creat cu adevărat de El? Cum a apărut universul?

Yuri Gagarin a spus la un moment dat: “Am călătorit în spațiu și nu l-am văzut pe Dumnezeu acolo.” Astrofizicianul Alex Filippenko a declarat în urmă cu câțiva ani că “Universul nostru nu a fost creat de o mână divină, ci de legile fizicii.” Cunoscutul om de știință Stephen Hawking a declarat într-un interviu acordat ziarului spaniol El Mondo că “știința oferă o explicație mult mai convingătoare pentru originile Universului, iar religia nu este compatibilă cu datele științifice. Înainte să înțelegem știința, era normal să credem că Dumnezeu a creat Universul. Dacă Dumnezeu ar exista, am şti tot ce ştie Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu există”.

Cunoașterea universului ne ajută astăzi să-L descoperim mai mult pe Dumnezeu sau, dimpotrivă, ne înstrăinează de El? Ne insuflă credință sau scepticism? Biblia ne vorbește foarte mult despre cer și univers. Nu întâmplător primele cuvinte cu care începe Cartea Cărților sunt: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” (Geneza 1:1) La origine, acest adevăr a fost enunțat într-o lume dominată de sistemele religioase politeiste. Dumnezeu se revela prin Cuvântul Său generației de oameni din acele vremuri drept Creatorul întregului univers. Același adevăr a străbătut veacurile până în timpurile omului modern care, din păcate, nu-L mai vede pe Dumnezeu în imensitatea universului infinit.

Ce ne spune Biblia despre cer și întregul univers? Am extras în acest sens o serie de pasaje – grupându-le în jurul unor idei fundamentale asupra cărora vom mai reveni pe parcurs:

  1. În primul rând aflăm că cerurile sunt creația lui Dumnezeu (Geneza 1:1; 2:1, 5; Exod 20:11; 31:17; 2 Regi 19:15; 1 Cronici 16:2; 2Cronici 2:12; Neemia 9:6; Psalm 8:3, 33:6; 96:5; 102:25; 115:15; 121:2; 124:8; 134:3; 136:5; 146:6; Proverbe 3:19; Proverbe 8:27; Isaia 37:16; 42:5; 44:24; 45:12; 48:13; 51:13; Ieremia 10:12; 32:17; 51:15; Zaharia 12:1; Evrei 1:10;) și îi aparțin în totalitate (Deuteronom 10:14; Psalm 89:11; 115:16;).
  2. Cerurile mărturisesc despre slava, dreptatea și măreția lui Dumnezeu (Psalm 19:1; 69:34; 89:5; 97:6)
  3. Cerul a fost folosit de Dumnezeu în mai multe rânduri ca un instrument al judecății Sale: Din cer s-a abătut potopul peste generația stricată de oameni din timpul lui Noe. (Geneza 6;17; 7:11; 8:2). Din cer s-a revărsat ploaia de foc și pucioasă peste orașele Sodoma și Gomora. (Geneza 19:24; Luca 17:29). Din cer a fost trimisă o parte din plăgile pentru judecata Egiptului în vremea lui Moise – ploaia de piatră și foc (Exod 9:22,23) și întunericul (Exod 10:21,22). Când a primit Legea în pustie, poporul Israel a fost avertizat că în cazul neascultării va fi pedepsit prin închiderea cerului “și n-ar mai fi ploaie” (Deuteronom 11:17; Hagai 1:10;). De asemenea, aflăm ca va veni o zi când judecata lui Dumnezeu se va manifesta la scară cosmică, “cerurile vor pieri ca un fum” (Isaia 51:6), vor fi făcute sul ca o carte (Isaia 34:4), puterile cerului vor fi clătinate (Isaia 13:13; Ioel 2:10; 3:16; Hagai 2:6; 2:21; Matei 24:29; Apocalipsa 6:13), iar într-un final vor fi distruse prin foc (2Petru 3:7, 10, 12) – fiind create ceruri noi și un pământ nou. (Isaia 66:22; Apocalipsa 21:1).
  4. Cerul a fost și este o sursă de binecuvântare pentru oameni. Astfel, din cer vin roua și ploaia care udă pământul (Geneza 27:28; Zaharia 8:12), din cer a primit pâine poporul Israel în timpul pribegiei de 40 de ani prin pustie (Exod 16:4, 35; Psalm 78:24; 105:40; Ioan 6:31);
  5. Cerul a fost teatrul unui război între Dumnezeu și oponenții Lui, îngerii căzuți (Isaia 14:12,13; Apocalipsa 12:7,8)
  6. Când israeliții au ajuns la Sinai, în cea de-a treia lună după ieșirea lor din Egipt (Exod 19:1), au fost atenționați de Dumnezeu ca nu cumva să urmeze practicile popoarelor păgâne, închinându-se la cer, la soare, lună și stele sau la întreaga oștire cerească. Avertizarea este urmată și de o explicație: “toate acestea sunt lucruri pe care Domnul Dumnezeul tău le-a făcut și le-a împărțit ca să slujească tuturor popoarelor, sub cerul întreg.” (Deuteronom 4:19). Iată deci scopul suprem pentru care au fost create toate acestea, să slujească tuturor oamenilor aflați sub cerul întreg, dar și să le vorbească despre măreția Creatorului – singurul Dumnezeu în cer și pe pământ (Deuteronom 4:39; 1Cronici 29:1);
  7. Cerul este locuința lui Dumnezeu (Psalm 115:3; 139:8; Eclesiastul 5:2), scaunul Lui de domnie (Matei 5:34; 23:22; Apocalipsa 4:2). Din cer s-a coborât Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, iar după și-a încheiat lucrarea pe pământ, împlinind Voia și Planul lui Dumnezeu, s-a înălțat la cer și s-a așezat la dreapta lui Dumnezeu (Marcu 16:19; Luca 9:51; Ioan 3:13; 3:31; 6:33; 6:38; 6:50, 51; Fapte 1:2, 9; 7:55, 56; Evrei 9:24; 1Petru 3:22; ). Într-o zi, conform promisiunii Lui, Isus Cristos va reveni pentru a-și lua aleșii cu El în cer, unde le-a pregătit un loc (Fapte 1:11; 1Tesaloniceni 4:16).
  8. Cu toată imensitatea lui, întregul univers nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu (1Regi 8:27; 2Cronici 2:6; 6:18; )

Sergiu Posteucă

 

 

  

 

Geneza – Să o luăm cu începutul…

shutterstock_139362767“La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” -Geneza 1:1

Imaginează-ți că te-ai fi născut într-o altă cultură religioasă, fără să ai nici o noțiune sau informație primară despre Dumnezeu. N-ai avut nici o tangență cu ideile creștinismului, persoana lui Isus Cristos îți este cu totul necunoscută. Pentru mulți dintre noi ar putea fi greu să ne imaginăm un astfel de context. Fie că suntem religioși sau non-religioși, nu ne sunt străine conceptele de bază ale creștinismului. Suntem familiarizați cu ideile despre Dumnezeu, Isus Hristos, Duhul Sfânt, biserică, păcat, moarte, înviere, judecata de apoi – chiar dacă pentru unii ar putea fi doar concepte vagi, chiar dacă mai confundăm credința cu tradițiile și superstițiile.

Dar dacă, așa cum spuneam, n-ai fi avut știință despre Dumnezeu și creștinism și, din “întâmplare”, ai fi descoperit Biblia? Care sunt primele informații pe care le-ai fi aflat de pe paginile Sfintelor Scripturi? Începând cu primele rânduri Dumnezeu ți se descoperă ca fiind Creatorul tău! Întreaga măreție a lui Dumnezeu, Puterea Sa creatoare și Suveranitatea Lui ni se relevă în cuvintele: “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” – (Geneza 1:1). Orice om din această lume, indiferent de poziție socială, statut, apartenență religioasă – fie că este adept al religiei africane yoruba, budist, jainist, hindus sau musulman – citind pentru prima dată Biblia va afla un adevăr simplu, dar extrem de important și provocator: “Dumnezeu a creat cerurile și pământul”. Nu-mi imaginez un alt început al Scripturii…

Dacă te-ai întrebat vreodată cine este Dumnezeu, iată un prim răspuns! Poate că ai fost până astăzi destul de confuz cu privire la existența Sa. Poate provii dintr-o familie în care nu s-a vorbit prea mult despre El, singura tangență cu practicile religioase având loc cu prilejul unei nunți, a unei înmormântări… la Paște sau la Crăciun. Asemenea multora, poate ai considerat că religia, biserica și tradițiile ei sunt plictisitoare, demne de crezare pentru cei mai în vârstă, prea naivi sau slabi la minte. Poate nu ai fost interesat până acum de Dumnezeu, nici măcar n-ai crezut în existența Lui. Aceste cuvinte “La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” sunt menite să-ți atragă atenția, să te scoată din starea de indiferență sau ignoranță și să te pună pe gânduri. Să te întrebi ce s-a întâmplat după acest început, ce a urmat? Ce legătură are viața mea, existența mea cu această afirmație? Sunt demne de crezare aceste cuvinte, pot fi verificate?  Ești dispus să afli continuarea? Vrei să afli mai multe – nu din auzite, nu din ce ți-au spus alții, nu din ce ai mai citit prin alte cărți – ci chiar din singura sursă autentică ce ți-L poate face cunoscut pe Dumnezeu: Biblia sau Sfânta Scriptură? Continuă să citești, descoperă Biblia! 

De ce să citești Biblia?

Biblia_00000Este o întrebare simplă și, în același timp, o întrebare legitimă. Trăim vremuri când oamenii nu mai citesc cărți, generațiile tinere nu mai sunt atrase de lecturi. Cele mai multe informații sunt obținute în grabă, după o căutare superficială pe internet. Ne lipsește motivația de a cerceta și discerne sursele credibile de cele care induc în eroare. Oamenii pot fi cu ușurință manipulați, înșelați, devin victimele unor interese obscure și necinstite, iar de cele mai multe ori adevărul nu contează. Dacă falsul este expus în cuvinte meșteșugite, bine alese, este suficient ca cititorul să-i acorde credit și, mai ales, să devină unul dintre promotori. Nu o singură dată am întâlnit persoane care au preluat o anumită informație din mediul virtual și au distribuit-o mai departe prietenilor pe Facebook. Dacă și-ar fi făcut puțin mai mult timp să verifice sursele informației, ar fi descoperit imediat falsul. Dar cui îi mai pasă atât de mult dacă o știre este adevărată sau fabricată? Este suficient să strecori câteva elemente scandaloase, picante, unele detalii credibile și ai captat atenția multor naivi sau amatori de scandal și intrigi.

Dintr-o știre transmisă de Mediafax la finele anului 2015 aflăm că Google a publicat un top al celor mai populare căutări efectuate de români pe motorul Google în 2015. Astfel, conform rezultatelor publicate, Simona Halep, Elena Udrea, Dacian Cioloș, tragedia din Colectiv, bacalaureatul, Dumnezeu și Isis s-au numărat printre cei mai căutați termeni pe motorul online Google. Înțeleg interesul pentru performanțele cunoscutei tenismene Simona Halep. De asemenea, sunt justificate și căutările cu privire la tragedia din Colectiv. Admit că ororile comise de ISIS au șocat și stârnit, deopotrivă,  interesul multor internauți. Am rezerve, ce-i drept, cu privire la interesul românilor pentru Elena Udrea și Dacian Cioloș… Dar Dumnezeu?…

Ce răspunsuri se așteaptă să găsească cei ce-L caută pe Dumnezeu pe internet? Din primele rezultate afișate de Google găsim răspunsuri la două întrebări esențiale: “Cine este Dumnezeu?” și “Există Dumnezeu?” Nu comentez acuratețea informațiilor oferite de site-urile listate de Google pe prima pagină. Mă întreb însă de ce este mai simplu pentru unele persoane să caute informații despre Dumnezeu în mediul virtual? Cum vor ști dacă răspunsurile sunt corecte? Există un risc real să-și dezvolte idei și percepții false despre Dumnezeu accesând surse îndoielnice. Este de apreciat interesul în sine, pentru Dumnezeu. Dar unde este mai indicat să cauți atunci când vrei să afli mai multe despre El?

Aici ajungem la întrebarea de mai sus: “De ce să citești Biblia?”. Aș putea trece în revistă o multitudine de răspunsuri, pe unele le voi relua în alte ocazii. Însă când vrei să afli mai multe despre Dumnezeu, Biblia reprezintă singura sursă credibilă care ți-L poate face cunoscut pe El, Creatorul tău. De altfel, Biblia răspunde la multe întrebări existențiale de genul: “De unde vin?”, “Cine sunt?”, “Există Dumnezeu?”, “Există viață după moarte?”, “Cum îmi pot mântui sufletul?”, “Cum îl pot găsi pe Dumnezeu?”. Înainte de a formula multe alte răspunsuri și de a te motiva să citești Biblia, îți voi prezenta direct argumentele Bibliei însăși. Iată de ce este bine să citești Scriptura:

“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea” – Psalmul 119:105

“Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” – Ioan.5:39

“Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”  -Ioan 17:3

“Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeți că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu și crezând, să aveți viața în Numele Lui.” – Ioan 20:30,31

“Și tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde.” – Romani 15:4

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” – 2 Timotei 3:16, 17

Ninive

In 1811, Claude James Rich, un om de afaceri britanic, se afla în Bagdad, la 80 km nord-est de vatra Babilonului antic. În acea perioadă i-au atras atenția anumite inscripții de pe cărămizile aduse de un coleg de-al său din zona vechiului Babilon. El a localizat mai multe movile și, ajutat de localnicii din apropiere, a făcut mai multe săpături în regiunea Babilonului de odinioară. În urma săpăturilor a descoperit câteva tăblițe de lut pe care le-a adus cu el la Bagdad. În 1820 el a vizitat localitatea Mosul, unde a petrecut 4 luni făcând săpături pe partea cealaltă a malului râului Tigru. Acolo se aflau mai multe movile despre care era convins ca ar ascunde ruinele cetății Ninive. Bănuielile sale  au fost confirmate iar în scurt timp vestea descoperirii ruinelor vechii cetăți Ninive s-a răspândit în întreaga Europă. În 1845, Sir Austen Henry Layard – arheolog, istoric de artă, autor, politician și diplomat, a identificat cu precizie vatra orașului Ninive. Este uimitor însă cum gloria de altădată a unui imperiu a fost ștearsă cu desăvîrșire, încât unii savanți au pus la îndoială veridicitatea relatărilor Bibliei cu privire la existența orașului Ninive și, implicit, a imperiului Asirian. Istoria acestei localități este de un dramatism tulburător.

Ninive a fost un vechi oraș asirian situat pe malul estic al râului Tigrului. Ruinele acestuia pot fi observate astăzi pe malul Tigrului în apropiere de Mosul, dincolo de râu, în provincia Ninawa din partea de Nord a Irakului. Originea numelui este necunoscută însă este foarte probabil să fie legată de cultul zeiței Ishtar, deoarece cuvântul de origine asiriană Ninua (în babiloniana veche Ninuwa) reprezintă o transliterare a cuvântului sumerian Nina – numele zeiței Ishtar. Ninive este menționată pentru prima dată în Scriptură în Genesa 10:11, fiind una din cetățile din Nord care au fost zidite de Nimrod sau Așur, după ce a părăsit Babilonia. Nimrod a fost fiul lui Cuș, nepotul lui Ham și stră-nepotul lui Noe. Nimrod s-a remarcat în vremea lui ca războinic sau ca un erou. A trăit inițial în Babilonia, iar mai târziu părăsit Babilonia construind în Asiria cetățile Ninive, Rehobot-Ir, Calah și Resen. Încă de la început Ninive a rivalizat cu Babilonul, care se afla în partea de sud a văii Eufratului, în vreme ce Ninive se afla la 500 km distanță în nordul văii. Mai târziu Ninive avea să devină capitala imperiului Asirian și un important centru religios pentru cultul zeiței asiriene Ishtar. Încă de la Orașul a fost construit pe o falie seismică, fapt pentru care de-alungul timpului a fost grav afectat de un număr mare de cutremure. Un astfel de eveniment a distrus primul templu închinat zeiței Ishtar – templul fiind reconstruit de către regele Manishtusu, fiul lui Sargon, în jurul anului 2300 i.d.Cr.

Orașul Ninive avea o lungime de aproape 5 km și o lățime de aproape 3 km. Dezvoltarea acestuia s-a realizat mai ales în timpul regilor Ashurnasirpal al II-lea, Sargon al II-lea , dar mai ales pe timpul lui Sanherib a făcut din Ninive un oraș cu adevărat magnific. Cruzimea

Supremația imperiului Asirian s-a întins pe durata a 3 secole în intervalul anilor 900-607 î.d.Cr.

 

Eridu

Eridu (in cuneiforma: Nun.ki; in sumeriana: Eridu) reprezinta un vechi oras sumerian, cunoscut astazi sub numele Abu Sharain, localitate situata in Irak – la aproximativ 22 de kilometri sud de Nasiriya. Eridu este considerat ca fiind cel mai vechi oras din lume si cel mai vechi oras din sudul Mesopotamiei. Conform traditiei, Eridu ar reprezenta totodata locul unde s-a aflat gradina Edenului. Eridu a fost caminul lu “Adapa”, adica Adam in limba babiloniana. Inscriptiile babiloniene antice afirma ca “langa Eridu era o gradina, in care se afla un pom sacru, misterios, un pom al vietii, sadit de zei, ale carui radacini erau adanci, iar ramurile ajungeau pana la cer si era aparat de duhuri protectoare si nici un om nu putea intra”. Sapaturile arheologice au aratat ca regiunea Eridu era foarte populata in trecut, inca din cele mai indepartate timpuri ale istoriei.  Eridu a reprezentat un important centru comercial, dar si religios – vestigiile scoase la suprafata demonstrand acest lucru.

 

Tara NOD – locul pribegiei lui Cain

“Nod” (in ebraica: Eretz-Nod) a reprezentat o regiune la Est de Eden sau in fata Edenului (Genesa 4:16), fiind locul unde s-a stabilit Cain dupa ce a fost izgonit de Dumnezeu, dupa ce l-a omorat pe fratele sau Abel. Biblia spune: “Apoi, Cain a iesit din Fata Domnului si a locuit in tara Nod, la rasarit de Eden.” In ebraica, “nod” este radacina verbului “a umbla, a se deplasa incoace si incolo, a pribegi”, participiul acestuia fiind folosit in Genesa 4:14, unde Cain se plange ca va deveni “pribeag”. Din punct de vedere etimologic, numele localitatii explica stilul nomad de viata al lui Cain si al urmasilor sai. Nu se cunoaste locatia acestei regiuni. Numele nu mai apare in alta sursa decat in Biblie, dar contextul sugereaza ca  a fost o regiune in care omul trebuia sa duca o viata de nomad, asa cum gasim in cele mai multe parti ale Orientului Mijlociu. Genesa 4:17 relateaza ca dupa sosirea in tara Nod, nevasta lui Cain i-a nascut un fiu, Enoh – in numele caruia el a construit primul oras. Unii considera ca atunci cand Cain a sosit in tara Nod, aceasta era locuita si ca de aici si-ar fi luat o sotie. Pe baza acestei ipoteze, unii pretind ca Dumnezeu a creat si alti oameni in afara de Adam si Eva, altfel nu ar fi avut cum sa existe tara Nod si nici nu ar fi fost posibil sa-si i-a Cain o sotie de acolo. Insa cand Moise a mentionat numele acestei regiuni in Genesa 4, cel mai probabil trebuie inteles ca acest nume nu a fost dat pana cand Cain nu s-a mutat acolo. Acest lucru este in conconrdanta cu sensul termenului “Nod” (“ratacire”, “pribegie”) – care dupa toate probabilitatile a fost dat dupa ce Dumnezeu l-a blestemat pe Cain sa fie fugar pe pamant (Genesa 4:12).